Despre noi

/Despre noi
Despre noi 2016-11-11T20:43:01+00:00

Povestea din spatele Mentor Academy

Totul a plecat de la următoarele întrebări: Care a fost cel mai bun sistem de învățământ care a existat vreodată? Ce sa întâmplat cu el? Și cum îl putem face posibil astăzi în secolul nostru, astfel încât oamenii să poată fi pregătiți să trăiască o viață victorioasă în toate ariile vieții.

Așa am ajuns cu gândul la cel mai mare învățător care a existat vreodată: Isus Cristos. Paradoxul este că El nu a absolvit nici o formă de învățământ superior, însă învățăturile Lui dăinuiesc până în ziua de astăzi și sunt la fel de valabile cum au fost acum 2000 de ani. Dacă recunoaștem acest adevăr, atunci poate că ar trebui să ne întoarcem în timp și să privim atenți felul în care El a abordat învățarea. Iar răspunsul este tot ceea ce înțelegem noi în ziua de astăzi prin “Mentorat”.

Logo Mentor Aacademy
fondator Mentor Academy

Fondatorul Mentor Academy – Alexandru-Rareş Blanaru

Înfiinţare

Mentor Academy a luat ființă din dorința de a combate discrepanța dintre sistemul educațional actual și piața muncii, astfel a fost fondată la data de 19.09.2014 sub forma unei  întreprinderi individuale  înfiinţată de Blanaru Alexandru-Rareş în urma câştigării unui premiu de 10.000 lei prin intermediul proiectului Tineri Antreprenori de Succes (TAS).

Scop şi obiective

Scopul principal este de a pregăti oamenii profesional și vocațional prin însușirea mentoratului ca formă principală de dobândire a abilităților și competentelor.

În acest sens obiectivele noastre sunt:

  • Dezvoltarea platformei web astfel încât tinerii (și nu numai) să poată accesa cele mai bune servicii de mentorat din orașul lor
  • Crearea de parteneriate cu mentori competenți dintr-o arie cât mai diversificată de specializări
  • Dezvoltarea de programe de formare performante și adaptate la cerințele acutale ale pieței
  • Combaterea discrepanţei dintre sistemul educaţional actual şi realitatea de pe piaţa muncii
  • Extinderea conceptului Mentor Academy la nivel național și internațional